Astăzi, de Ziua Culturii Naționale, să cinstim memoria celor care, prin crezul lor de neclintit și prin tot ceea ce au făcut – din păcate nu întotdeauna sub cele mai favorabile auspicii – au contribuit la dezvoltarea culturii noastre naționale.
Cultura este cea care construiește solidaritățile dintre noi, cea care aduce un popor laolaltă, cea care ne oferă identitate prin trecutul pe care ni-l lasă moștenire și prin viitorul pe care ni-l deschide. În lipsa culturii, o țară este văduvită de fundamentele sale.
Iar construcția europeană, din care face parte și poporul român, se bazează tocmai pe găsirea compatibilităților dintre culturile continentului nostru. Să nu uităm niciodată că acele lucruri care ne aseamănă sunt, de departe, mult mai puternice decât cele care ne deosebesc.
Cu ocazia acestei zile, recunoștință eternă pentru Mihai Eminescu (născut la 15 ianuarie 1850) pentru inegalabila sa contribuție în conturarea culturii și a spiritualității poporului român!
Transformarea zilei sale de naștere în sărbătoare națională este un câștig cert, iar ziua de 15 ianuarie a fiecărui an este un prilej de celebrare, prin opera sa, a unităţii noastre spirituale.
Regăsindu-ne poeții, artiștii, oamenii de cultură, ne regăsim, de fapt, pe noi înșine.
Va doresc multă sănătate și o zi binecuvântată!
